sad

ma simt ca curu ca sa zic asa. imi dau seama ca am o varsta si pana acum nu am realizat nimic. ma rog...o singura chestie...am reusit sa ma rup intr-atat de familie incat nici nu simt ca mai am asa ceva. but then again...i'm not very proud of this. imi dau seama ca am avut vise care mi-au fost calcate in picioare asa ca au ramas undeva...in sufletul meu...si mai ies din cand in cand la iveala dar numai ca sa-mi arate ca am ratat ceva. imi dau seama ca am crezut in lucruri si in oameni care m-au dezamagit atat de mult incat ma intreb de unde am mai gasit putere sa o iau de la capat. imi dau seama ca sunt inconjurata de oameni pe care nu-i cunosc si nu-i inteleg...care ma ranesc dar ma si ajuta. imi dau seama ca am pierdut...din prostie poate...o gramada de chestii care ar fi putut da nastere la ceva frumos. imi dau seama ca, pe zi ce trece, devin din ce in ce mai delasatoare si mai lasha. imi dau seama ca fac bine cand nu trebuie si cui nu trebuie si mereu eu ies in pierdere.
am purtat in seara asta o lunga discutie cu cineva si...toate frustrarile mele acumulate de ani si ani au iesit la iveala. stau acum si ma intreb unde anume am gresit. probabil ca la un moment dat, cand am ajuns la una dintre rascrucile cu care ne pune fata in fata viata, am ales drumul prost. dar cand a fost asta? cand am ajuns sa renunt la vise? cand am ajuns sa ma plafonez? cand am ajuns sa ma rup de tot ce ar trebui sa fie mai sfant? cu ce ma ajuta faptul ca ma ascund in paginile unor carti pentru copii si ca ma uit numai la filme optimiste? oare cand am devenit atat de lasha?
mereu reusesc sa trec peste dezamagiri. m-am calit, ca am avut destule. dar fiecare lasa o cicatrice. am ajuns sa nu mai am incredere in mine...sa nu mai am incredere in ceilalti...sa simt ca tot ce ar putea insemna fericire este o iluzie. mi-e frica mereu, pentru ca ma simt ca intr-o camera cu sute de oglinzi. vad fericirea peste tot dar mi-e teama s-o ating. daca se sparge? daca ma ranesc cioburile? daca fac din nou o alegere gresita?
am nevoie de ceva sigur in viata mea. am nevoie sa stiu ca cineva are incredere in mine...ca sa pot avea si eu. am nevoie sa stiu ca cineva e mereu langa mine. am nevoie de cineva care sa ma tina strans in brate si sa-mi spuna ca va fi bine...care sa nu se sperie de lacrimile mele...care sa nu se sperie de slabiciunile mele...care sa nu se sperie de ceea ce sunt eu...care sa nu fuga atunci cand totul devine gri. am nevoie de cineva care sa aiba nevoie de mine. doar asa merge...
sper sa poti...vreau sa poti...trebuie sa poti...pentru ca in momentul asta mi-am pus sufletul pe o tava de argint si ti l-am oferit. nu trebuie sa-mi dai ceva in schimb. trebuie doar sa ai grija de el...si de mine.