poveste

plangea...din nou. statea in camaruta ei micuta si plina de atatea amintiri si plangea. nici ea nu mai stia de ce. singura intrebare pe care si-o punea era "de unde mai am lacrimi sa vars?". nici macar nu se mai intreba "de ce eu?". se resemnase. stia ca nu mai are nici un sens sa incerce sa inteleaga. nu mai are nici un sens sa spere ca se va schimba. nu mai are nici un sens sa isi doreasca sa fie totul ca la inceput. nu tuturor li se indeplinesc dorintele. ea facea parte dintre acei oameni care trebuie sa lupte din greu ca sa obtina ceva, trebuia sa lupte si mai mult ca sa nu piarda ce a obtinut, iar in final trebuia sa priveasca resemnata cum tot ce cladise se naruie.
ramasese singura.
prietenii plecasera pe rand. familia nu mai exista de ani de zile. erau doar niste straini care locuiau in aceeasi casa si ii faceau zile amare cand se plictiseau sa-si faca intre ei. el...el se schimbase mult. devenise rece si indiferent. la inceput ii marturisise ca nu are nevoie de altceva decat de ea. acum...acum totul se schimbase si ea nu intelegea de ce. poate era vina ei. la inceput aceasta idee a trecut doar ca un gand razlet prin mintea ei. cu timpul insa, a inceput sa revina, pana cand s-a cuibarit in capsorul ei si a refuzat sa mai plece. da...era vina ei. totul era din vina ei. faptul ca isi ura parintii si ei o urau la randul lor. faptul ca nu era capabila sa aiba o relatie cu un barbat. faptul ca nu stia sa-si pastreze prietenii. faptul ca nu era multumita de ea din nici un punct de vedere. poate ar fi fost mai bine...
si deodata era in baie cautand frenetic o lama. ii era groaza de sange. si totusi...parca gusta deja cu voluptate momentul in care lichidul vietii va incepe sa se scurga din ea. undeva intr-un colt al inimii spera sa nu gaseasca nici o lama. dar a gasit... se uita la ea cum sclipea sub lumina becului. o privea ca hipnotizata. i s-a facut frica, dar a trecut peste senzatia asta care o paraliza. si-a privit mana. intotdeauna avusese o mana mica, cu piele subtire, sub care venele se vedeau atat de clar.... si a taiat. niciodata nu mai aratase atata curaj. acum insa, stia ca nu mai are nimic de pierdut. a simtit o durere ascutita, si apoi privea cum sangele se scurgea, cum totul devenea rosu in jurul ei.
deja nu mai stia de cat timp era asa. pierduse notiunea timpului...si nu o mai durea nimic. doar pe obraji i se scurgeau lacrimi inghetzte. si nu stia de ce plange. la un moment dat a inceput sa i se faca frig. ar fi vrut sa se inveleasca cu ceva, dar trupul nu o mai asculta. vroia sa doarma. vroia sa inchida ochii. ceva ii spunea ca va fi pentru eternitate si parca vroia sa mai prelungeasca putin agonia. cu un efort supraomenesc s-a ridicat si s-a privit in oglinda. atunci pentru prima oara si-a dat seama ca e frumoasa. da...era frumoasa...era stralucitoare...dar stai! nu era chiar ea asa cum isi amintea...erau alte trasaturi...era alta expresie. si atunci a inteles totul. a inteles ce vedea...a inteles ca nu mai e cale de intoarcere...si s-a lasat usor sa alunece pe jos...intr-o balta rosie...si a inchis ochii...si a adormit.
noapte buna!