abia ce am terminat de citit cartea asta (am primit-o de ziua mea de la un prieten...merci radu). este foarte misto. in linii mari, este despre un tip care sufera de o boala genetica foarte rara (el o aseamana cu epilepsia) care cauzeaza salturi in timp (inainte sau inapoi). el nu poate controla momentul cand se declanseaza (de obicei cand e stresat, furios, speriat...chiar si cand se uita la TV din cauza vitezei cu care se succed imaginile), locul unde ajunge sau durata sederii (desi durata difera in prezentul lui si in timpul in care ajunge - de exemplu poate fi plecat 5 min din timpul lui, dar astea pot fi echivalentul a ctorva ore/zile in timpul in care ajunge). totusi, exista niste reguli clar stabilite: nu poate lua nimic cu el cand calatoreste (tot ce este strain de corpul lui este lasat in urma, inclusiv plombe), nu poate calatori la prea mare distanta de timpul lui (de obicei se poate intoarce pana la momentul cand era copil sau poate calatori cu cativa ani inainte), nu poate schimba viitorul pentru ca exista posibilitatea sa nu se mai poata intoarce, nu poate conduce de teama sa nu dispara in timp ce este la volan, si nu poate merge cu avionul, pentru ca este in deplasare si nu ar avea unde sa se intoarca in momentul in care revine (s-ar trezi, ca sa zicem asa, in the middle of nothing). de cele mai multe ori calatoreste in apropierea persoanelor care sunt importante pentru el. astfel, povestea incepe cu el la 30 si ceva de ani, cunoscand-o pe viitoarea lui sotie la 6 ani. cartea este scrisa la persoana I, alternand intre perspectiva ei (Clare) si perspectiva lui (Henry), intotdeauna fiind specificata data exacta si varsta lor (uneori el este la 2 varste: el din prezent, si el care a calatorit in timp la momentul respectiv). este o carte excelenta, si m-a tinut cu sufletul la gura intr-un asemenea hal ca nu mai puteam sa dorm noaptea ca sa vad ce se mai intampla. finalul este foarte...ciudat (nu zic mai mult ca sa nu bag spoilere) si foarte emotionant.
o recomand oamenilor care mai au timp sa si citeasca. pentru ceilalti, apare filmul luna asta (nu ma noi, dar se va gasi pe torenti probabil). abia astept sa-l vad, sa vad daca au reusit sa surprinda toate momentele speciale din carte. tipa care o joaca pe Clare nu prea este asa cum mi-o imaginam eu, dar imi place de ea din the notebook asa ca...sa vedem :D
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
imi voi cumpara si eu cartea. abia astept sa o citesc. imi poti spune de la ce editura este?? sa nu caut ca nebuna prin oras, ca nu ar fi prima data.
mie imi place de tipa din film. acum imi pare rau ca stiu cine e tipa, ma intreb cum mi-as fi imaginat-o eu....
vreau vreau sa citesc mai intai cartea si dupa aia sa vad filmul...deja imi place filmul :))
eu am primit cartea cadou de la un prieten, dar cred ca e luata de la diverta. poti sa incerci la diverta in mall (sau altul d-asta mare) la carti in limbi straine. sau eventual incearca sa suni si sa intrebi daca au...ca pot cauta in baza de date si iti zic imediat
chiar cand ma gandeam daca sa ma uit sau nu la el :))
zi si tu inainte spoiler alert :P
Salut. Daca vrei sa facem link exchange, viziteaza http://sportulnational.blogspot.com/ şi lasa un mesaj. Mersi mult.
Trimiteți un comentariu