disappointment

zilele trecute am avut un interviu la call centerul la care lucrez, pentru un post de team leader, pe care mi-l doream asa de mult incat eram gata sa renunt si la harry potter. din pacate nu a fost sa fie, desi aveam un singur contracandidat. am fost foarte necajita cand am aflat, si mi-am facut tot felul de ganduri inainte sa imi dau seama care a fost de fapt motivul refuzului. si cand mi-am dat seama, m-am scarbit. nu pentru ca m-a refuzat, ci pentru ca nu a fost sincer cu mine.ma asteptam sa nu iau postul pentru ca am vazut reactiile celui care se ocupa de asta de fiecare data cand a venit vorba de interviu, de mine ca team leader etc. dar nu ma asteptam sa incerce sa imi explice ca nu sunt potrivita pentru team leader din cauza ca imi place sa interactionez cu oamenii, sa explic oamenilor chestii, sa ajut oamenii sa isi depaseasca problemele. se pare ca, din punctul lui de vedere, eu nu pot fi team leader. dar as face un trainer foarte bun, si chestia asta fix cand au nevoie de un trainer pe proiectul pe care lucrez eu, o persoana cu experienta pe proiectul asta si cu rezultate bune din punct de vedere calitativ.
nu ma oftic asa de mult ca nu mi-a dat postul, cat ma oftic ca a incercat sa ma convinga ca nu as fi buna de nimic ca team leader pentru ca ei au nevoie de mine ca trainer. si ma mai oftic pentru ca acum cateva luni mi s-a oferit un post de team leader in alta parte, si eu, ca o toanta ce sunt, mi-am sabotat interviul si le-am zis verde-n fata ca nu sunt potrivita pentru postul lor pentru ca nu vreau sa lucrez la ei. pentru ei eram suficient de buna ca sa fiu team leader...